Remus Barna ramane a fi un neobosit purtator al stindardului Cavalerilor Templieri, uzitand de acribia atat de caracteristica Domniei Sale, fapt de care ne-am putu convinge si atunci cand am parcurs paginile altei lucrari care ii poarta semnatura, “Reflectii Templiere in Transilvania”. De aceasta data, meritul lui Remus Barna este de a nu fi neglijat aspectul sigilografiei templiere, chiar daca anterior nu I s-a vazut rostul in spatial cultural romanesc. Lipsa de precedent i-a oferit un larg spatiu de lucru, aceasta implicand si riscul de a se dispersa prea mult si ca rezultat de a plasa in plan second elementele esentiale. Cititorul s-ar putea astepta la corelari cu romanitatea insa corelarile directe vor lipsi, prioritatea fiind acordata de aceasta data contextului istoric European generalizat.