Marţi, 24 mai 2011. Se împlinesc 100 de ani de la naşterea  unei fiinţe care, în împrejurări ciudate şi misterioase , a devenit personaj literar. Citez : « Este ziua de luni, 19 iulie 1985. Este o zi călduroasă, soarele frige, florile pălesc de căldură, seara, la orele 19 şi 20, începe un aer mai puţin cald şi foarte plăcut. Cerul e senin, nici urmă de nori. Soţia a plecat în oraş cu Niculina şi Eugen, iar eu stau la masă şi scriu evocările mele şi, atât cât mă ajută mintea, pun pe acest caiet insemnările mele.
 
M-am născut în oraşul Olteniţa, în ziua de 24 mai 1911. Ţin minte cum mă purta mama în braţe şi plângeam când eram mic. Pe tata nu l-am cunoscut, ne-a părăsit când aveam trei ani. Mama a rămas cu trei copii. Cum s-a descurcat şi cum ne-a crescut, nu ştiu. » ( Iagan Ameih, LOLI, Editura Transilvania, 2010, ediţia a doua, pagina 21, Colecţia Cititor de Proză) Mihai Ganea se ascunde în spatele unei anagrame : timiditate de autor, simţ ludic provocator, oricum degeaba cauţi să afli răspunsul la această întrebare sâcâitoare pentru el , pentru că te întreabă şi el scurt : Ai citit LOLI? Eu, semnatara acestor rânduri, am citi Loli înainte să-l cunosc personal pe autor şi mi-am manifestat public interesul şi aprecierea pentru această carte incomodă şi cu forţă mare de impact. Apoi m-am ataşat ireversibil şi de personaj, de Loli, şi de autor. Am scris despre carte, despre autor, despre Loli am scris succint şi tehnic,am evitat implicarea emoţională. Şi rău am făcut. Pentru că astăzi, la centenarul naşterii sale, mi-am dat seama că tot aparatul de comentariu critic e neavenit în faţa unei vieţi de om. Loli a existat cu adevărat. A existat şi a scris chinuit de frig, foame şi frică, nişte însemnări despre viaţa lui, aşa cum a fost, în mijlocul oamenilor, răi sau buni, oameni pe care i-a iubit sau i-a detestat, ca orice om, subiectiv şi poate nu totdeauna drept. Însemnările lui lapidare s-au topit într-o carte de mari dimensiuni, iar autorul îşi prezintă în prefaţă personajul, aşa cum l-a înţeles el : “Setea de adevăr şi raţiune face din Loli un maniac insistent şi periculos pentru Incompetenţă…a scăpat, dintr-o lume atât de nesigură, onest. Onest şi disperat”.
 
Un om onest care încearcă să se integreze social şi professional în magma sistemului communist. Face şi compromisurile ,pe atunci, la modă. Îşi ia carnetul roşu, îşi însuşeşte limabajul de lemn, se conformează cerinţelor comuniste statutare, dar are un păcat impardonabil. Chiar este un om cinstit şi atunci este pleznit în moalele capului de sistem. El şi alţii ca el, care către sfârşitul epocii comuniste, deveniseră o populaţie majoritară privată de demnitate, de speranţă şi de elementarele mijloace de supravieţuire. Exista un vag premiu de consolare, Europa Liberă, post de radio ascultat cu voluptate, pe furiş. O parte din fiinţa umană refuza totuşi îndobitocirea programată. Era însă greu să ai gândire independentă şi echilibrată cu obsesia că te toarnă vecinul de bloc şi că pierzi rândul la lapte şi la tacâmuri de pui. Mă întreb dacă un tânăr care citeşte întâmplător aceste rânduri înţelege o iotă din ce spun aici. Pentru că într-un domeniu,  sistemul malefic totalitar a reuşit. A reuşit să creeze mediul favorizant pentru uitare şi nepăsare. Autorul Mihai Ganea este cel mai în măsură să relateze de câte ori şi cu câtă înverşunare a fost taxat ca scriitor care tratează o temă epuizată, falimentară şi expirată. “Indispui cititorul, cititorul modern e pragmatic şi nu are timp de memoria mizeriilor comuniste” . Nu ştiu cât de indispus e cititorul, dar cu siguranţă decidenţii topului “succeselor” literare sunt foarte indispuşi. Adică de ce să nu construim notorietate pentru interpelarea scatologică a patriei, ca simbol al revoltei contemporane? De ce să nu ciugulim la recomandările simandicoase ale criticilor oficializaţi fie produse literare erotico-manelizante, fie eşantioane snoabe, alambicate cu pretenţii de subtilităţi insurmontabile cititorului plebeizat ?
 
cititordeproza.wordpress.com